Recensământul din 1930. Probleme în spațializarea rezultatelor.

Autor: Ioan Radu GAVA

      Studiu de caz: Județul Muscel

În cazul catagrafiilor ce au apărut în spațiul românesc, putem spune că cea din 1930, este cea mai completă sub raportul calitate/perioadă/spațiu. Pe lângă faptul că acoperă întreg teritoriul național în granițele reale și chiar mai mult decât atât, a reprezentat un etalon pentru epoca în care s-a realizat, punând la dispoziția autorităților detalii referitoare la numărul de indivizi, pe naționalitate, limbă maternă și religie.

Scurta perioadă de remontare venită cu ocazia sărbătorilor de iarnă, mi-a oferit timpul necesar să încerc o abordare geografică a acestor rezultate, la scară mare, pe de o parte pentru a constata, spațial, realitățile demografice din zona de proveniență, de acum aproape un veac iar pe de altă parte în scopul înțelegerii evoluției teritoriale, dispariției sau relocării anumitor așezări.

Harta rezultată în urma spațializării așezărilor pe baza datelor demografice din Recensământul din 1930 poate fi accesată aici: https://www.academia.edu/30747716/Județul_Muscel_-_Populația_pe_așezări_la_1930

Ceea ce vreau să subliniez sunt problemele pe care le-am întâmpinat, cărora am încercat să le ofer o rezolvare, parțială cred eu, momentan.

  1. Unele așezări, dețin note în care populația totală este împărțită în mai multe sate/cătune. În majoritatea cazurilor, numărul de indivizi este redat pe fiecare sat în parte, însă sunt și cazuri precum: „Udeni – Zăvoi cu 517 locuitori” sau „Coteasca – Prislop cu 585 locuitori”, prin urmare comasări a numărului de locuitori din două așezări într-una singură. Detaliile exacte ale indivizilor din fiecare localitate se pot afla doar în condițiile în care în comuna din care făceau parte există registre ce au inventariat spearat aceste informații la momentul respectiv. Astfel, spațializarea rezultatelor în situațiile de față s-a bazat pe digitizarea așezărilor grupate, la jumătatea distanței dintre cele două. Am ales această abordare, tocmai pentru a respecta detaliile Recensământului în pofida realităților din teren din vremea respectivă dar și pentru a acoperi zona pe care se identificau ambele sate.
  2. Unitățile administrativ teritoriale nu sunt bine definite, deoarece sunt două cazuri: Voinești și Malu cu flori, care apar ca și comune dar nu apar ca localități. Asupra acestora, informațiile se verifică în notele de la final, unde satele și cătunele componente au populația adunată asemenea cu a uat-urilor. Bineînțeles că această nelămurire, mi-a ridicat o alta, legată de toponimia locală …

Situația de față poate reprezenta o bază metodologică în studiile de demografie istorică și geografie istorică ale tinerilor geografi.

Succes!

Aveți aici un link de unde puteți descărca „Recensământul general al populației din 1930”: http://archive.org/stream/recensamntulgene02inst#page/n3/mode/2up

2

Sursa: https://radugava.wordpress.com/2017/01/10/recensamantul-din-1930-probleme-in-spatializarea-rezultatelor/

Autenticitatea satului românesc

Autor: Claudiu NĂSTASE

DSC_0010

Se spune că atunci când vrei să descoperi cu adevărat o țară, trebuie să te îndrepți spre zonele rurale. Cu toate că orașul atrage în general populația de la sate, prin confortul și condițiile superioare de trai, există numeroase așezări rurale, mai ales în România, care beneficiază de vizitatori. Românul s-a simțit întotdeauna strâns legat de lumea satului. Obiceiurile cu care acesta s-a deprins nu au putut fi eliminate în unele cazuri nici măcar odată cu sosirea la oraș, când a continuat să crească plante și animale în jurul blocurilor. Este de la sine înțeles faptul că toți ne-am născut, cel puțin indirect, la sat, dat fiind că acolo au trăit și au copilărit fie părinții, bunicii sau alte generații mai îndepărtate.

Satul românesc nu înseamnă doar ceea ce se învață la geografie în gimnaziu, drept o înșiruire de așezări, ce formează o vatră, organizată după o anumită tipologie (sate risipite, răsfirate, adunate) și locul unde se desfășoară activitățile, ce mai poartă și numele de moșie. Universul sătesc a fost observat și descris atât în poezie, cât și în proză, de mari scriitori ai literaturii române precum Eminescu, Alecsandri, Creangă, Rebreanu sau Slavici. Timpul accelerează aici mai anevoios ca la oraș și există chiar și în prezent destule comunități în România unde decorul pare să își fi păstrat o mare parte din elementele tradiționale.

În țara noastră se estimează că aproximativ 55% din populație trăiește în mediul urban. Dacă s-ar exclude numeroasele așezări urbane decretate, care au avansat în rang începând cu anul 2004, deși nu prezintă aspecte de orașe în adevăratul sens al cuvântului, probabil raportul rural – urban ar fi undeva spre egalitate sau poate că ar indica o țară predominant rurală. În orice caz, ponderea satelor rămâne la un procent important și trecând peste datele statistice, satul românesc într-adevăr oferă aspecte inedite și spectaculoase, cât și o mare varietate în ceea ce privește forma, activitățile, modul de organizare, structura etnică sau chiar și din punct de vedere al arhitecturii, prin orientarea, dispunerea sau materialele din care se construiesc casele. Dar poate că cea mai interesantă clasificare se face în funcție de localizare. România este o țară în care natura a fost mai mult decât generoasă, oferind pe o întindere de pământ relativ redusă, o multitudine de forme de relief, dispuse chiar proporțional, de la câmpii, dealuri și munți, fiecare din acestea ocupând o treime din teritoriu. De aici, a rezultat și complexitatea pe care o cunoaște viața satului românesc. Am încercat, în rândurile ce urmează, cu ajutorul unor exemple din realitate, să dezvolt patru aspecte care pot face o experiență din mediul rural să fie una deosebită.

Liniște

Lumea satului mi s-a înfățișat pentru prima dată într-o comună destul de izolată din Bărăgan, la câțiva kilometri de un drum județean care leagă Lehliu de Călărași. Atunci mi-am dat seama că viața la țară poate avea momente plăcute, indiferent de loc. Ai spune că un sat de câmpie, pe timp de vară, sub arșiță și uscăciune, unde trec săptămânile fără să cadă o picătură de ploaie, are numai condiții ostile de oferit pentru cei care provin de la oraș. Munca de dimineață la câmp și îngrijirea animalelor, cu tot ceea ce presupun acestea, sunt îndeletniciri principale pe care le au localnicii. În ciuda condițiilor neprielnice cu care se confruntă satele de la șes, cu praful și dezordinea rezultate în urma activităților, o comunitate de oameni onești și gospodari reprezintă un ingredient bun pentru a avea o comună curată, îngrijită. Ceea ce am considerat memorabil au fost momentele de după apusul soarelui, când noaptea scoate în evidență farmecul pe care îl poate avea viața la sat. O liniște a serii, care trezește însă mai multe simțuri, însoțită doar de sunetul greierilor, mireasma îmbietoare a florilor de tei și priveliștea asupra unui cer înstelat, așa cum se poate vedea numai la depărtare de orașe, în absența multor surse de lumină artificială.

Stil de viață tradițional

Trecerea de la câmpie spre deal începe să ofere mai multe perspective pentru satul românesc. În Transilvania, am avut ocazia să vizitez și să aflu mai multe lucruri despre comuna Saschiz din județul Mureș, care a beneficiat de-a lungul timpului și de influența unei comunități săsești și a altor străini, ce au lăsat pentru astăzi drept moștenire niște edificii specifice, anume un turn cu ceas, o biserică evanghelică și o cetate țărănească, toate acestea oferindu-i acel aer medieval, care atrage turiști. Aceștia sunt interesați în mod special de obiceiurile și îndeletnicirile din zonă, dar și de flora și fauna din împrejurimile așezării. Ceea ce m-a surprins să aud într-o prezentare a fost faptul că dorința multor străini de a cunoaște experiența de viață tradițională în aceste locuri este atât de mare, încât nu se arată deranjați de confortul mai redus în ceea ce privește locuirea. Un asemenea exemplu, alături de cazul altui sat din apropiere, Viscri, mult mai cunoscut datorită vizitelor prințului Charles, spune multe lucruri despre potențialul turistic, cât și de frumusețea de care dau dovadă satele românești.

DSCN0474

Comuna Saschiz, cadru cu biserica evanghelică, turnul cu ceas și cetatea

Superstiții

Este subiectul care stârnește poate cel mai mare interes în legătură cu viața din mediul rural. Oricât de mare ar fi înclinația noastră pentru explicațiile logice ale fenomenelor, cu toții suntem uneori fascinați de poveștile care au rezultat din mintea oamenilor care au trăit în condiții de izolare. În județul Brașov, alături de cetatea Viscri, un alt punct de reper este satul Bran. L-am vizitat în repetate rânduri, în toate anotimpurile și de fiecare dată revin cu plăcere. Într-un cadru pitoresc, înconjurat de munții Bucegi și Piatra Craiului, Branul nu reprezintă atât de fidel imaginea satului tradițional românesc, întrucât a căpătat un iz destul de comercial odată cu trecerea anilor, cu elemente de modernitate, datorate în mare parte existenței castelului ce se înalță la orizont. Născut dintr-o invenție de factură irlandeză, mitul lui Dracula a dus la dezvoltarea unei afaceri de succes, grație creatorului Bram Stoker. Nu se poate neglija însă faptul că românii au dat și ei dovadă de imaginație în acest sens de-a lungul timpului, în cultura supranaturalului. Mărturisesc că o plimbare obișnuită de seară în acest ținut, dominat de prezența castelului, m-a dus deseori cu gândul la născocirile sătenilor din unele locuri uitate de lume, care cred în existența unor creaturi și spirite malefice, care spun că nu ar trebui să te afli la miezul nopții la o răscruce, mai ales în zilele nefaste de marți sau vineri, căci s-ar putea să te întâlnești cu necuratul, credința în semne prevestitoare, farmece, deochiuri, precum și în existența unor morți vii, denumiți în unele regiuni strigoi sau moroi. Fără îndoială, cum spuneam mai devreme despre timpul care parcă a stat în loc, referitor la viața autentică și tradițională a satului, același lucru se poate afirma și pentru latura superstițioasă a românului, pentru că sunt locuri în care încă mai există asemenea temeri, chiar și în zilele noastre. Și acestea reprezintă, la rândul lor, aspecte inedite ale universului sătesc. Însuși Jules Verne s-a inspirat din cele auzite despre legendele tărâmului transilvănean, când a scris“Castelul din Carpați”, romanul ce se încheie cu o morală, valabilă și astăzi. Se leagă de mentalitatea omului și spune că oricât de bine ai încerca să le demonstrezi cu ajutorul legilor fizicii sătenilor din comunitățile închise unele fenomene, obișnuiți cu propriile convingeri, ei vor continua mult timp să creadă că la mijloc se află influența unor făpturi diavolești și alte cauze spranaturale.

Bran+castle+in+Transylvania%2C+courtesy+of+Romanian+Tourism+Ministryx

Castelul Bran

Detașare

Prin definiție, conceptul de sat a avut întotdeauna tendința de a se opune celui de oraș, prin activitățile sale agricole, predominanța construcțiilor individuale sau gradul mai redus al elementului de modernitate. Există însă locuri în care acest abis între urban și rural capătă proporții impresionante. România este o țară a contrastelor, din mai multe puncte de vedere, iar aici este posibil să parcurgi un drum de la agitația și viața tumultuoasă din București până la acele sate a căror întindere se sfârșește într-o fundătură, învecinându-se doar cu muntele. Cea mai mică unitate de la noi poartă denumirea de cătun, un sat cu foarte puțini locuitori, alcătuit doar din câteva gospodării răzlețe. În munții Apuseni, ele sunt cunoscute sub numele de crânguri. În astfel de locuri călătoream, în județul Alba, pe drumul ce face legătura dintre Zlatna și Geoagiu. În ciuda unui drum deloc ușor, sinuos și cu porțiuni denivelate, care se poate parcurge mai rapid dacă ocolești încă 40 de km prin Alba Iulia și Sebeș, recomand această experiență pentru frumusețea și sălbăticia peisajelor. Oamenii de aici duc o viață simplă, departe de zgomotul urban și au un accent destul de ciudat, pe care îl poți înțelege destul de greu. Trebuie ținut cont însă și de faptul că am vizitat poate partea mai dezvoltată din Țara Moților, ceva mai apropiată față de civilizație, care se învecinează cu Hunedoara. Adevăratele crânguri apar acolo unde Alba se apropie de județul Cluj, fiind locuri unde noțiunea de distanță față de așa zisa civilizație capătă altă însemnătate. Cert este că în niciun alt areal locuit din țară pe care l-am vizitat, nu am simțit pustietatea și depărtarea față de modernitate atât de evidentă ca aici. După privirile localnicilor îți dai seama că satele Cib și Glod, prin care am trecut, nu primesc prea des vizite străine, iar animalele domestice devin speriate și pornesc la fugă la apariția unui automobil. La ieșirea din sat, la o oprire preț de câteva minute, nu se mai zăresc călători, mașini, aproape că nu mai există mișcare, iar totul este dominat de către orchestra altor vietăți ce sălășluiesc în acest ținut idilic. Deși senzația reală cu greu se poate trasmite, am atașat mai jos fotografii din acest loc.

21

22

Cadre naturale din munții Apuseni

Sursă fotografie de copertă: Ion Motea

După 83 de ani, zăganul survolează din nou România!

zaganul-adonis

După 83 de ani, un zăgan, specie de vultur care a cuibărit cândva și în România, survolează din nou țara noastră, anunță Societatea Ornitologică Română. 

”Pasarea care se află acum pe teritoriul României se numește Adonis și este dotată cu transmițător satelitar în cadrul unui proiect de reintroducere a zăganilor în Masivul Central Francez (Franța) – LIFE GYPCONNECT, un proiect al LPO France. A fost eliberat în 2014 și a trecut deja prin Danemarca, Slovacia, Belarus, Polonia și Ucraina”, transmite pe Facebook Societatea Ornitologică Română.

Aceasta mai precizează că ultima semnalare a unui zăgan pe teritoriu românesc datează din anii 1930, dar atunci era vorba despre una din ultimele păsări cuibăritoare în țara noastră, potrivit B1 TV.